Pages

Jul 4, 2017

Obosită

Sunt așa obosită. De câteva zile nu pot decât să oftez și să zic: sunt așa obosită. Uneori lacrimile se strâng în ochi, se adună și încep să cadă. Nu le dorește nimeni.
Încerc să fiu tare. Respir încet. Inima mă apasă din ce în ce mai tare și simt cum totul se oprește în mine.

Într-o lume atât de haotică și nebună, mă bucur că Dumnezeu e lângă mine.

Uneori aș vrea să mă fi născut departe. Să nu fi avut atâtea limite. Să nu mi se fi întâmplat atâtea lucruri. Câteodată, îmi doresc să fi avut o altă viață, să fi fost o altă eu. Dar nu pot schimba nimic. Sunt doar un om. Un muritor. Nu știu dacă voi ajunge unde trebuie, nu știu unde e acel ”unde trebuie”.

Îmi zic de multe ori că măcar am încercat. Printre eșecuri și deziluzii, am încercat să mă ridic. Am încercat să iert, să iubesc, să sper. Nu am reușit mereu, dar asta e...

M-am săturat să încerc să fiu în tipare. Să mulțumesc oameni. Să fiu acolo pentru ei. M-am săturat să fiu eu cea tare. Cea care trebuie să își ascundă lacrimile de la capătul firului. Cea care să zică că va fi bine. M-am săturat.

E o lume nebună cu oameni nebuni și întâmplări nebune iar tot ce avem e o fărâmă de speranță.

Sunt așa obosită.